Afla ce mai e nou in mass media despre Honda Trading Romania
Honda sposorizează Conferinţa privind modificările climaterice COP15

Honda a anunţat astăzi că a devenit unul din cei doar patru sponsori auto ai Conferinţei privind modificările climaterice COP15, care are loc în Copenhaga în perioada 7 decembrie-18 decembrie 2009. Anunţul vine după ce Honda a reuşit să îndeplinească o serie de cerinţe fundamentale privind mediul, cerinţe stabilite de Ministerul de externe din Danemarca.
Sponsorizarea Honda va consta în furnizarea, pe perioada celor două săptămâni ale summit-ului, a unei flote de noi autovehicule ecologice hibrid Honda Insight. FCX Clarity, noul autovehicul Honda cu celula electrica, cu emisie zero de hidrogen va fi, de asemenea, prezentat la salonul COP15 - ‘Driving the Future’. Vehiculele vor fi utilizate pentru a transporta la conferinţă delegaţii, VIP-urile şi jurnaliştii.
Referitor la sponsorizare, Svend Olling, Directorul Departamentului din cadrul Ministerului afacerilor externe din Danemarca, a precizat: „Din punctul de vedere al îndeplinirii criteriilor noastre, Honda a fost selectată ca sponsor oficial de autovehicule pentru Conferinţa de mediu COP15. Nu numai că această sponsorizare ne ajută în diminuarea emisiilor generate de participarea la conferinţă, dar autovehiculele au demonstrat o tehnologie care astăzi poate veni in sprijinul eforturilor noastre de a reduce emisiile de dioxid de carbon în sectorul transporturilor.”
Yuishi Fukuda, Preşedintele Nordic Honda A.B. a adăugat:
Hondra se mândreşte că a fost acceptată de Ministerul afacerilor externe din Danemarca în calitate de sponsor oficial al Conferinţei de mediu COP15. Vehiculele prezentate vor demonstra angajamentul Honda în ceea ce priveşte producţia de autovehicule cu cel mai mare randament ecologic posibil prin utilizarea unor sisteme de producţie cu impact minim asupra mediului.”
În 2006 Honda a devenit primul producător de automobile din lume care a anunţat un plan de reducere a emisiilor de CO2 atât pentru produsele sale, cât şi pentru activităţile de producţie.
Note pentru editori:
Despre angajamentul Honda privind dezvoltarea autovehiculelor cu emisii reduse
o Întotdeauna Honda a fost pro-activă şi inovatoare în dorinţa de a reduce poluarea mediului. Începând cu lansarea motorului CVCC în anul 1972, Honda a devenit primul producător mondial care a îndeplinit prevederile referitoare la reducerea emisiilor de gaze stipulate în Documentul pentru un aer curat, 1970, SUA, fără a utiliza convertorul catalitic. Şi Honda a continuat să îmbunătăţească randamentul reducerii emisiilor tuturor vehiculelor sale. În ceea ce priveşte problema încălzirii globale, Honda s-a preocupat de reducerea emisiilor de CO2, îmbunătăţind eficienţa combustibilului motoarelor sale convenţionale, lansând o clasă de autovehicule alimentate cu gaz natural în Statele Unite, vehicule flexibile din punctul de vedere al combustibilului în Brazilia, motoare diesel de mare eficienţă în Europa şi dezvoltând vehicule hibrid cu hidrogen sau cu celulă electrică.
Despre noua Honda Insight
o Noua Honda Insight este caracterizată de o excelentă economie de combustibil (4,4l/100km) şi emisii foarte scăzute de CO2 (101g/km) la un preţ convenabil, având ca obiectiv accesibilitatea cât mai multor persoane la tehnologia carburant-energie electrică. Interiorul include, de asemenea, un sistem care încurajează şoferul să atingă emisii reduse de gaze şi consum redus de carburant în fiecare zi.
o Honda recunoaşte că actuala tehnologie a hibrizilor este calea cea mai realistă a tehnologiei spre reducerea emisiilor de CO2. Printr-un motor electric care lucrează alături de un motor pe carburant se reduc, în sfârşit, emisiile de gaze şi se realizează o economie de combustibil mai avantajoasă.
Despre FCX Clarity
o FCX Clarity a fost proiectată ca vehicul pe bază de hidrogen lichid. Este alimentată de motorul FCX Honda, mult mai eficient şi mai compact. Având un aspect modern, dinamic şi sofisticat datorat structurii inovatoare a centralei electrice de celule de combustibil, FCX Clarity oferă un aspect şi un randament superior in condus şi este prietenoasa cu mediul înconjurător.
o La baza FCX Clarity stă motorul pe hidrogen – un dispozitiv care utilizează reacţia electrochimică dintre hidrogen (H2) şi oxigen (O2) pentru a converti energia chimică în energie electrică, ce alimentează un motor care acţionează roţile din faţă ale maşinii. Dispozitivul FCX Honda generează simultan energie electrică şi apă, fără a emite CO2 sau alte gaze periculoase.
o În 2002 Honda a devenit primul producător de autovehicule care a lansat pe piaţă vehiculul cu celulă electrică, având clienţii săi permanenţi şi livrând Honda FCX Clarity pentru utilizatorii de flote din Statele Unite şi Japonia.
Despre COP15
o COP15 este Conferinţa Naţiunilor Unite privind Modificările Climaterice din 2009. Evenimentul va avea loc la Copenhaga în perioada 7-18 decembrie 2009.
o În 1990, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decis să întocmească o convenţie privind modificările climaterice. Aceste eforturi au dus la semnarea, de către 154 de state, a Convenţiei Naţiunilor Unite privind Modificările Climaterice (UNFCCC) la Summit-ul de la Rio de Janeiro din 1992. De atunci, 192 de state, inclusiv SUA, au ratificat această convenţie. Scopul conferinţei privind modificările climaterice este acela de a stabili cantitatea de gaze emise în atmosferă la nivelul la care se pot preveni modificările climaterice realizate de oameni.
o În fiecare an este ţinută o Conferinţă a Părţilor în care statele care au ratificat convenţia se întâlnesc să discute modalitatea în care se pot pune în practică aceste scopuri ale convenţiei. Unul din instrumentele agreate de părţi este Protocolul Kyoto.
o Convenţia privind modificările climaterice este administrată de Secretariatul Naţiunilor Unite privind Modificările Climaterice din Bonn. Sarcinile secretariatului includ monitorizarea dezvoltării reducerii emisiilor de CO2 din diverse ţări, precum şi monitorizarea statelor care ratifică Protocolul Kyoto.





